Videochatul masculin, afacerea care a explodat în România

Când spui videochat, te gândeşti automat la femei tinere, frumoase, mai mult sau mai puţin dezinhibate. În ultimii ani a luat însă amploare o altă ramură a industriei, cea de videochat bărbaţi.

Primii ani au fost mai dificili: modelele masculine erau puţine şi nu foarte pregătite în domeniu, studiourile erau şi ele puţine şi nu la standardele pe care şi le-ar fi dorit clienţii străini, fie că vorbim de femei sau de bărbaţi. Pentru că în acest domeniu vorbim de clienţi din ambele tabere, fiecare cu alte aşteptări şi cu alte cerinţe.

Ce trebuie să aibă un bărbat care vrea să facă videochat

Ca să ajungi să câştigi bani din videochat ca bărbat este indicat să faci parte din categoria persoanelor atrăgătoare, să ai acel „je ne sais quoi” care te face să vrei să afli mai multe despre cel care stă în faţa ta şi să vrei să petreci mai mult timp cu el.

Un corp bine lucrat la sala de forţă, cunoaşterea cât mai bună a limbii engleze şi o imaginaţie bogată sunt atributele care te pot face să ajungi la câştiguri substanţiale în fiecare lună.

Ca şi în videochatul feminin şi în cazul modelelor masculine sunt importante munca constantă, seriozitatea şi discreţia. Nu ai cum să ajungi să câştigi mii de dolari mergând la muncă atunci când ai tu chef sau aşteptând să susţină clienţii o conversaţie. Este treaba ta să încerci să îi cunoşti, să conduci discuţia astfel încât ei să se simtă importanţi şi să dorească să stea mai mult online, în compania ta şi să revină.

Cum arată un studio de videochat pentru bărbaţi

În cazul studiourilor dedicate modelelor masculine, designul este complet diferit de cel pentru fete. În acest caz camerele trebuie să debordeze de masculinitate, trebuie să îi ajute pe bărbaţi să îşi scoată în evidenţă calităţile.

La Team Vision Studio, de exemplu, modelele au la dispoziţie o sală de fitness, birouri directoriale, o cameră pentru kickboxing, o cameră de zi pentru conversaţii ca-n sufragerie.

Bărbaţii care aleg să facă videochat au parte de ajutorul trainerilor cu experienţă şi primesc ponturi despre cum îşi pot ţine mai mult clienţii online, fără ca acest lucru să îi facă pe ei să se simtă inconfortabil.

Cine face videochat masculin

Mulţi dintre cei care aleg să practice această meserie sunt tineri abia ieşiţi de pe băncile şcolii, fără experienţă în câmpul muncii şi care primesc din partea potenţialilor angajatori salarii de mizerie, care nu i-ar putea ajuta nici să supravieţuiască, cu atât mai puţin să se dezvolte.

Mai sunt şi studenţi care au nevoie de un venit suplimentar pentru a putea duce facultatea la bun sfârşit şi să aibă şi bani de buzunar, pentru distracţia necesară în aceşti ani.

Şi mai e şi o a treia categorie, bărbaţi ce se apropie de 30 de ani, care au avut unul sau mai multe locuri de muncă bine văzute în societate, dar plătite insuficient. Au ales astfel să renunţe la un job care nu îi ducea nicăieri şi să câştige sume importante în studioul de videochat.

Share on Google Plus

Leave a comment