Naţionala României în acţiune

Ce moment mai prielnic decât meciul naţionalei noastre împotriva Franţei puteam să găsesc pentru a mă întoarce în forţă pe blog? Vă spun eu: niciunul!

Acest meci îmi dă ocazia să folosesc cu încredere cuvinte foarte vulgare ca: muişti, pizde fricoase, labagii, pulă bleagă.

Aoleu, dar cât de nesimţit pot să fiu. “Yeah, right!”

Satana a plecat de la “naţională” şi a venit tac-su, adică Vărzănel. Dacă înainte de venirea lui Mucescu echipa noastră naţională semăna cu un team de boşorogi bolnavi de Parkinson, pe vremea tânărului Luce seamănă cu acelaşi team de moşi trecuţi pe tratament cu Cialis, ei nefiind capabili să ţină stindardul sus de unii singuri.

Ce să mai? Am fost pur şi simplu penibili. Începând cu comentatorii ăia idioţi care descriau fazele de “nejoc” ale României ca şi cum 11 Pele mai mici îşi făceau de cap pe teren, şi terminând cu cei 13 suporteri prezenţi pe Stade de France care au vrut să îl asigure pe “triliant” că Londra nu l-a uitat încă. Vă daţi seama? Londra nu l-a uitat pe Adi Minune al fotbalului românesc. Cred că Roman Abramovich suspină noaptea în somn cu gândul la tatuajele impecabile ale decarului nostru. De damele de companie londoneze nu mai are rost să vorbim. Nu cred că a scăpat una nemuită “neţucată” de către piteştean.

Atunci când ajungi să consideri un succes huiduielile publicului la adresa antrenorului echipei adverse sau când pierderea oricărei şanse de calificare la un turneu final reprezintă doar o mică-mică insatisfacţie faţă de “încurcarea” adversarului tău în aceeaşi cursă de calificare, se cheamă că suferim cu toţii de românism acut.

Pin ce se caracterizează această cruntă afecţiune? Printr-o atitudine de pizdă fricoasă sau de labagiu fără pic de onoare şi nerv. Starea pe care ţi-o dă această bolă este una de “om mic”, care se mulţumeşte cu ce rămâne de pe la alţii. Partea rea şi cea mai dureroasă este că el încă se crede buricul planetei.

PENIBIL!!!

Web Cams Sex
Share on Google Plus

Leave a comment