Cum și când alegem să ne schimbăm anvelopele

Este recomandat să verificăm anvelopele săptămânal pentru adâncime, condiția benzii de rulare, presiune, precum și alte forme de uzură.

În continuare, vom vorbi de câteva motive și situații ce sunt decisive atunci când vine vorba să schimbăm anvelopele autovehiculului pe care îl deținem.

O primă situație în care trebuie să ne schimbăm anvelopele este atunci când acestea ajung la limita uzurii. Cum verificați dacă acestea sunt în parametri din punct de vedere legal și din punct de vedere al siguranței? Pe benzile de rulare ale anvelopelor există o serie de indicatori, plasați acolo tocmai pentru acest scop.

Acești indicatori sunt, de fapt, mici zone ridicate pe partea inferioară a canelurilor ce se găsesc pe banda de rulare a anvelopei. În momentul în care suprafața cauciucului este pe același nivel cu acești indicatori înseamnă că banda de rulare are grosimea apropiată de 1,6 milimetri, deci la limita siguranței, dar și a legii. În cazul în care anvelopele dumneavoastră sunt complet uzate, este cazul să vă cumpărați un set nou.

Un alt lucru pe care este bine să-l avem în vedere la anvelopele mașinii noastre este să verificăm dacă acestea au semne de îmbătrânire. Deși oficial nu există un termen de valabilitate pentru anvelope, acestea pot prezenta semne de îmbătrânire indiferent de anul fabricației și indiferent de faptul că au fost folosite sau au fost utilizate parțial.

Data la care a fost fabricată anvelopa poate fi găsită pe peretele lateral al acesteia, la sfârșitul numărului DOT, sub forma a 4 cifre: primele 2 indică săptămâna, iar următoarele 2 anul în care a fost fabricat cauciucul. Dar cum am spus și mai sus, anul fabricației este doar una dintre cauzele îmbătrânirii cauciucului. Alte cauze mai sunt: stilul de condus, temperatura, întreținerea, dar și condițiile de depozitare.

O anvelopă îmbătrânită poate prezenta o serie de riscuri asupra siguranței noastre și a celor din jur, precum pierderea aderenței, explozia sau ruperea cauciucului, lucruri ce ar putea duce la accidente de circulație. Pentru a evita astfel de incidente, este cel mai bine să vă inspectați anvelopele periodic și, în cazul în care prezintă semne de îmbătrânire, să le înlocuiți cu unele noi, care să aibă un număr DOT cât mai apropiat de data achiziției.

Un cauciuc deteriorat este alt motiv pentru schimbarea anvelopelor autovehiculului pe care îl deținem. Acestea pot fi grav afectate în urma impactului cu o bordură, o groapă în asfalt sau cu un obiect ascuțit. În aceste cazuri, cauciucul ar trebui demontat și inspectat de către un specialist, pentru a fi verificat de deformări sau perforări.

Există, însă, și situații în care anvelopa este ireparabilă: găuri în peretele lateral, cute pe suprafața cauciucului, deteriorarea cauciucului în interior și daunele provocate de substanțele corozive.

Este foarte important să oferim o atenție sporită anvelopelor cu care ne echipăm autovehiculul și de starea lor, fie că este vorba de uzură sau vârstă. Un set de anvelope de calitate, adecvat anotimpului în care suntem ne poate feri de incidente neplăcute sau situații limită.

Share on Google Plus

Leave a comment