De la inceputul anului 2018 s-a liberalizat piata de furnizare a energiei electrice. Orice consumator poate acum sa opteze pentru un furnizor sau altul, dupa bunul plac, alegand oferta cea mai avantajoasa conforma cu propriile nevoi. Cu toate acestea, exista o oarecare reticenta atunci cand vine vorba de aceasta modificare. Retinerea sta de fapt in necunoasterea unor aspecte pe care le vom detalia in continuare.
In primul rand, trebuie cunoscut faptul ca schimbarea furnizorului de energie electrica nu implica vreun cost ce trebuie suportat de catre client. Modificarea se realizeaza gratuit si nu presupune vreo interventie asupra retelei de furnizare sau vreun tarif aferent schimbarii furnizorului.
Dimpotriva, alegerea unei alte companii pentru serviciile de furnizare energie electrica poate aduce chiar economii consumatorilor, intrucat ofertele disponibile pe piata sunt avantajoase din punct de vedere al preturilor.
Un alt element care contribuie la acea oarecare retinere din partea consumatorilor cu privire la schimbarea furnizorului de energie electrica se refera la birocratie. In fapt, documentatia necesara acestui proces este una minima.
Nu este nevoie decat de actul de proprietate care atesta dreptul de folosinta asupra spatiului care face obiectul locului de consum si de o factura in copie emisa de furnizorul curent. Toate demersurile ulterioare vor fi facilitate de noul furnizor ales.
Avantaje ale schimbarii furnizorului de energie electrica
Dincolo de tarifele care pot fi mai avantajoase comparativ cu cele practicate de furnizorul curent, alegerea unuia care isi prezinta ofertele in contextul pietei liberalizate poate atrage si alte avantaje.
Luand ca exemplu Eva Energy – un furnizor renumit de pe aceasta piata, iata care sunt cateva dintre beneficiile de care se pot bucura cei care opteaza pentru serviciile oferite de acesta:
- Termen de plata extins pentru facturi
Conform contractului incheiat, pentru fiecare factura emisa exista un termen scadent al platii. In cazul Eva Energy, clientilor li se acorda un termen de gratie de pana la 15 zile in plus fata de respectiva data scadenta.
- Esalonarea facturilor
In unele momente oricine are dificultati financiare. Incapacitatea de plata intervine, insa acesta nu este un neajuns in cazul clientilor Eva Energy. Exista la acest furnizor posibilitatea esalonarii facturilor pe o perioada de pana la 6 luni, in asa fel incat clientii care intampina dificultati din punct de vedere financiar sa aiba parte de sprijin.
- Suport tehnic
Avariile sau lucrarile de interventie asupra retelei de energie electrica pot fi frustrante, insa atunci cand se alege furnizorul potrivit astfel de situatii sunt gestionate intr-un mod mult mai eficient. Este vorba despre suportul tehnic oferit si de comunicarea tuturor sesizarilor catre operatorul de distributie in timp util, beneficiu de care se pot bucura cei care aleg serviciile Eva Energy.
Avand in vedere toate cele mentionate, se pare ca retinerile cu privire la schimbarea furnizorului de energie electrica nu se justifica. O asemenea modificare se poate dovedi chiar avantajoasa pentru consumatorul final, care poate alege serviciile si furnizorul care se pliaza perfect pe necesitatile proprii.
O recomandare in acest sens este si furnizorul mentionat, ale carui oferte de servicii pot fi vizualizate in cadrul website-ului www.eva-energy.ro.
Leave a comment
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.